Cărţi. Cărţi. Cărţi…

Acum ceva timp am câştigat un concurs la o revistă pentru femei, aş exagera spunând că era un concurs “literar” (în măsura în care revistele pentru femei constituie literatură), dar era vorba despre un roman scris capitol cu capitol de cititoare… Capitolul meu a câştigat şi m-am ales cu 11 romane de “dragoste”, cum precizau ei pentru a atrage “scriitoarele în devenire” să participe. Recunosc însă că nu premiul m-a atras, fiindcă nu prea obişnuiesc să lecturez aşa ceva… Dar era o mândrie să câştig 11 cărţi. Când am intrat în posesia lor, mare mi-a fost dezamăgirea… văzând că atâta hârtie a fost consumată fără rost pentru publicarea unor cărţi atât de… “comerciale” şi lipsite de suflu scriitoricesc.
Parafrazându-l pe Titu Maiorescu, aş putea spune că e incredibilă încrederea pe care o au autorii unor cărţi “că au făcut o faptă meritorie pentru literatura ţării lor când au sustras atâtea coale de hârtie de la o destinaţie mai firească”.
Totuşi, m-am apucat să răsfoiesc câteva din cele 11 romane… şi aşa mi-a venit ideea de a crea această categorie pe blog, o categorie care să cuprindă impresii despre cărţi citite de mine, recomandări
subiective, evident, şi citate.

Notă: În categoria Universul cărţilor vorbesc despre cărţi pe care urmează să le citesc, cărţi nou-apărute sau despre care am auzit de la alţii. Pe măsură ce le voi citi, vor ocupa si ele un loc în paginile categoriei Literatura.

Alte articole asemanatoare:
Până când amanții ne vor despărți
Dincolo de bine, dincoace de rău

1 comentariu »

  1. Dincolo de bine, dincoace de rău « Blogorici Said:

    on august 9, 2008 at 6:10 am

    [...] Alte articole asemanatoare: Până când amanții ne vor despărți Cărţi. Cărţi. Cărţi… [...]

{ RSS feed for comments on this post} · { Urmăreşte URI }

Scrieti un comentariu