Arhiva pentruUniversul cărţilor

Arta de a avea întotdeauna dreptate

Precis e dedicată femeilor!
Despre această carte găsim cam următoarele informații:
Dialectica eristică sau Arta de a avea întotdeauna dreptate este una din rarele scrieri filosofice care se hrăneşte din echivoc şi ironie, deşi mimează ordinea categorială şi disciplina sistemică, venind în completarea şi corectarea organon-ului aristotelic şi încercând o redefinire a dialecticii şi retoricii.

Nu găsim aici supleţea stilistică din aforisme, dar putem ghici, în spatele măştii docte, cu trimiteri precise şi comentarii pertinente, amuzamentul – faţă de sine, de semeni şi de viaţă – cu care Schopenhauer trebuie să fi scris aceste sfaturi “practice”, numai bune de a-i cimenta, în opinia contemporanilor, imaginea de “educator” pe care i-a conferit-o Nietzsche. De altfel, dialectica eristică trebuie să fi fost hrană spirituală pentru inamiciţiile elective ale celui din urmă.

Detalii:
Autor: Arthur Schopenhauer
Editura: ART
Preț: 15 Ron
112 pagini

Cadaverosimil

Trebuie să recunosc că m-a atras în mod deosebit titlul acestei cărți. Nu știu de ce, dar aș fi citit-o, dacă nu apucam să mă delectez cu recenzia făcută de alții.
Ce zic alții:
Cel mai bine primit roman de până acum al lui Toby Litt, “Cadaverosimil” vine cu o povestire parapoliţistă londoneză alertă, pe alocuri surprinzătoare, despre consecinţele unui dublu omor plănuit să aibă loc într-un restaurant cu aspect de morgă de lux, care însă reuşeşte numai pe jumătate: Lily şi Conrad sunt împuşcaţi cu câte trei gloanţe chiar la masă. Dacă ea moare pe loc într-o baie de sânge, analizată apoi cu precizie de autopsier, el supravieţuieşte, grav rănit. După ce se repune pe picioare, Conrad li se substituie poliţiştilor, despre care crede că nu fac mare lucru pentru a elucida moartea fostei actriţe în ascensiune cu care fusese logodit, şi porneşte o anchetă personală, înfruntând o serie de indivizi brutali ce îl urmăresc şi vor să-l oprească, secretomania poliţiei, hărţuirile jurnaliştilor, consolându-se de pierderea iubitei cu prietena cea mai bună a acesteia, dar şi cu mama ei, în încercarea de a afla mai multe amănunte pe care numai femeile pot să le ştie despre ea, hărţuindu-i el însuşi pe cei doi actori pe care-i bănuieşte că l-ar fi angajat pe asasin — totul ca să înţeleagă de ce şi cum, pentru ca apoi să se poată răzbuna pe măsură. Dar povestirea, scrisă ca un scenariu de film, îi rezervă chiar lui un final-surpriză pe măsură.
Enervant că după ce tot citești sperând să se termine fraza, dai peste o replică de genul: “dar povestirea (…) îi rezervă chiar lui un final-surpriză pe măsură.”

Detalii:
Autor: Toby Litt
Editura: CURTEA VECHE
Preţ: între 30 si 35 Ron
Pagini: 407
Cam scumpă pentru un roman polițist.

Fratele meu canabisul

“Fratele meu canabisul” (*nota mea: dacă în titlul original nu e virgulă după “fratele meu”, nici eu nu o pun!) este ghidul complet pentru marijuana, care pune iarba în aceeaşi categorie cu un vin fîn, un trabuc bun sau un malţ rar. Un cunoscător în devenire găseşte aici informaţii pertinente despre orice aspect, de la botanică până la aplicaţii practice: o indispensabilă trecere în revistă a istoriei sale, a modului de cultivare, a biochimiei, a proprietăţilor terapeutice (I-auzi!) şi a diverselor feluri în care te poţi bucura de canabis. . Până la urmă, a fi high este o experienţă estetică. În acest compendiu unic, vei descoperi:

  1. Cum să apreciezi culoarea, gustul şi aroma ierbii, împreună cu calitatea stării de high.
  2. O selecţie de 20 dintre cele mai bune varietăţi, completată cu fotografii şi comentarii.
  3. Diagrame care te învaţă pas cu pas cum să rulezi un joint, un blunt sau un spliff.
  4. Un ghid complet al normelor de etichetă din lumea canabisului.
  5. Reţete pentru hash brownies (un fel de negrese cu haşiş) şi alte specialităţi.
  6. Realităţi fascinante legate de impactul canabisului asupra culturii occidentale în secolele XIX şi XX.
  7. O trecere în revistă a statutului legal al canabisului pe mapamond.

Nu am citit-o, nu știu prin urmare dacă să o recomand sau nu. Pentru cunoscători, poate sună bine ce am zis mai sus, pe mine ma lasă rece.

Detalii:
Titlu: “Fratele meu canabisul. Ghidul esenţial pentru cunoscători”
Autor: Steven Wishnia
Editura: ART
Preț: între 33 si 40 RON
160 pagini

“Cartea fără nume”

Răsfoind o revistă*(*=notă la sfârşitul articolului), am dat peste o mulţime de reclame. Printre altele şi lansări de carte. Una dintre acestea mi-a atras atenţia în mod deosebit şi o să v-o prezint şi vouă.
Titlul ei este: “Cartea fără nume”, iar autorul se ascunde sub pseudonimul: Anonymous.
Partea haioasă acum începe! Foarte mare scrie:
ORICE AI FACE, NU CITI CARTEA FĂRĂ NUME!
Păi bine şi… ăştia cum fac profit din vânzări? Prin antireclamă?
Pe urmă se descrie pe scurt, sub o notă tragică, motivele pentru care am fost sfătuiţi să nu o citim:
“Tarantino se întâlneşte cu în acest român senzaţional, iniţial apărut pe internet. Nu uita: oricine citeşte cartea fără nume este omorât. De ce? Singurul fel în care poţi află este să o citeşti şi tu…”
Foarte interesant. Pe mine m-a convins… Când am drum pe la vreo librărie, mi-o iau, cu riscul de a muri (sper să apuc totuşi să vă scriu câte ceva despre ea)

Detalii: Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint / Preţ: 39 de lei / 480 depagini

Părerile altora:
“Citind această carte nebună ai impresia că te afli pe o motocicletă cu roţi pătrate… o experienţă puţin ciudată, dar cât se poate de amuzantă.”
(The Daily Sport)

“Aveţi grijă să nu stingeţi toate luminile după ce o citiţi.”
(Manchester Evening News)

Comentariu haios de pe un site care anunţa lansarea acestei cărţi:
“Dacă a scris-o un anonim, atunci cine încasează banii pe cărţi? 39 ron mi se pare cam mult pt o sinucidere!”

*Nu dau numele revistei, dar.. oricum, ţin să va anunţ că reclamele au fost cea mai interesantă parte de citit (primesc revista gratuit, deci nu aveam cum să regret că am aruncat banii degeaba)